Liviu Dragnea, aproape de a primi sentinţa: Ultimul termen în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman

Publicat: 25 04. 2018, 08:33

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă miercuri ultimul termen în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Liviu Dragnea, cel mai probabil, va lipsi de la acest termene deoarece, potrivit mai multe surse politice, este într-o vizită oficială în Israel alături de premierul Viorica Dăncilă.La precedentele termene acesta a sosit de mai multe ori însoţiţi de bodyguarzii pentru a îl feri de presă sau protestatarii care veneau.

La termenul anterior, judecătorii au cerut o confruntare între şefa DGASPC Teleorman şi Liviu Dragnea, iar poziţiile celor doi au fost contradictorii.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, a fost singurul inculpat care a refuzat să dea o declaraţie în faţa magistraţilor, în schimb a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu. În martie 2018, ea a cerut încetarea procesului împotriva sa, susţinând că a achitat prejudiciul în acest dosar.

Trei dintre inculpaţi – Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica – şi-au recunoscut vinovăţia şi au cerut judecare prin procedură simplificată, însă cererea lor a fost respinsă de preşedintele completului de judecată, Ştefan Pistol.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017, având 13 termene de judecată. Dosarul a fost luat odată de la început după ce unul dintre magistraţii din complet s-a pensionat.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.

Ancheta în acest caz a început în anul 2012, după ce procurorii au primit informaţii că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, ar fi cerut mită de la familiile care doreau urgentarea procedurilor de adopţie în cazul copiilor instituţionalizaţi.

Ulterior, în decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Conform DNA, Adriana Botorogeanu era încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, în condiţiile în care ea figura şi ca salariat în cadrul unei societăţi comerciale din Alexandria. De asemenea, Anisa Niculina Stoica era încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent la Serviciul administrativ din DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii susţin că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.