Ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţiere ar putea să apară în scurt timp pe ordinea de zi a guvernului! Liviu Dragnea a anunţat, sâmbătă seară după CEx-ul PSD, că el i-a cerut premierului Dăncilă să vină cu măsuri pentru „sutele de oameni care au fost condamnați pe bază de proceduri nelegale”.
„Eu i-am cerut premierului să discute în guvern, să se consulte cu colegii din guvern, să vadă ce acte nromative trebuie adoptate pentru ca zecile, sutele de oameni care au fost condamnați pe bază de proceduri nelegale să nu fie nevoiți să ispășească sau să fie în continuare condamnați. Nu știu care este soluția, amnistie sau altceva.Guvernul trebuie să vină cu ceva. Lucrurile nu pot rămâne așa. I-am dat un termen rezonabil.
În această perioadă se reașează lumea în jurul nostru și noi vrem să rămânem capitivi? Să mutăm atenția, prin proteste?”, a afirmat Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a mai anunţat şi o altă ordonanţă de urgenţă, una care să anuleze protocoalele secrete încheiate de SRI în justiţie şi a efectelor acestor protocoale. (Detalii AICI)