Liviu Dragnea, pauză de ţigară şi covrigi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Dialog cu protestatarii prezenţi la proces (VIDEO)
Prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde participa la ultimul termen din dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Liviu Dragnea a făcut o pauză şi a ieşit pentru a fuma în faţa instanţei.
Aici a fost imediat reparat de mai mulţi protestatari care au venit să îi adreseze întrebări, liderul PSD acceptând dialogul cu ei.
„Altă dată nu mai ajungeţi la guvernare continuând în halul ăsta”, i-a transmis unul dintre cei prezenţi lui Dragnea.
Liderul PSD a replicat imediat spunându-i acestuia că în România au fost făcute numeroase abuzuri care nu pot fi reparate.
„Tot ce s-a greşit e greu de şters cu buretele. Toate abuzurile nu pot fi şterse, au distrus vieţi, destine, economia afectată, cum vreţi să fie şterse toate abuzurile?”, a replicat Dragnea.
Cât despre cererea procurorul DNA care a solicitat în instanţă condamnarea la 7 ani de închisoare cu executare, Dragnea a afirmat că judecătorul e cel care decide.
„Încă în România, deciziile sunt luate de judecători”, a replicat Dragnea.
Cât despre întrebările reporterilor privind anumite acuzaţii ce îi sunt aduse, Dragnea a criticat informaţiile afirmândă că „DNA dă informaţii proaste”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.