Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu se va prezenta joi în faţa procurorilor DNA unde a fost chemat pentru predarea undor documente şi prezentarea expertizei din dosarul Tel Drum în care acesta este pus sub urmărire penală de mai bine de un an. Acesta va fi reprezentantde avocata sa Flavia Teodosiu.
„Domnul Dragnea nu merge mâine (joi – n.r.) la nicio audiere, nici nu a fost citat în sensul vreunei audieri. (Procurorii DNA – n.r.) l-au informat şi l-au citat în sensul predării unor documente, atât. Este un act procedural, se predă expertiza care s-a încheiat şi atât. În acest scop, merge un avocat”, a declarat Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, la Antena 3.
În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.