Dragnea ‘suferă’ pentru situația românilor din multinaționale, dar omite să spună cum își tratează fiul său angajații de la ferma Salcia: ‘Nu aveți idee ce a fost aici. Păi te joci cu ei?’

Dragnea 'suferă' pentru situația românilor din multinaționale, dar omite să spună cum își tratează fiul său angajații de la ferma Salcia: 'Nu aveți idee ce a fost aici. Păi te joci cu ei?'

Liviu Dragnea suferă pentru situația muncitorilor români plătiți prost de multinaționale, dar uită de condițiile în care muncesc angajații fiului său, Valentin, la ferma din Teleorman.

Jurnaliștii Libertatea au vorbit cu unul dintre foștii salariați ai fermei Salcia. Ionel Badea povestește prin ce-a trecut timp 15 ani cât a fost angajatul familiei Dragnea.

El spune că oamenii erau exploatați, plătiți cu salariul minim pe economie, încadrați pe baza unor contracte prelungite de la lună la luna si puși să muncească în condiții improprii.

În ianuarie 2018, îngrijitorul de porci avea un venit lunar de 1.900 de lei brut (1.160 de lei net), arată Libertatea.

În septembrie i se aduce la cunoștință că va fi disponibilizat prin desființarea postului și că are 20 de zile de preaviz.

Supărat că nu va beneficia de șomaj dacă nu prinde luna noiembrie angajat, bărbatul merge să se roage de patroni: “Mai țineți-mă, vă rog, 10 zile, fac orice, fac mai multe grajduri, intru la abator dacă e nevoie”.

Umilința acestuia nu-i înduplecă însă: “Hai, dom’le, acum ce faci, te târguiești cu noi?!”, răspund oamenii lui Dragnea Jr.

„Nu aveți idee ce a fost aici. Păi te joci cu Dragnea?”, aspus cu subînțeles unul dintre foștii angajați ai Fermei Salcia pentru sursa citată..

Acum, Badea își petrece zilele pe bătătura casei din comuna Băneasa. Soția îi este plecată la muncă în București, pentru a putea întreține gospodăria, iar copiii și-au fost rost în afara țării.

„Un complex precum Ferma Salcia a familiei Dragnea ar trebui să funcționeze într-un climat simbiotic cu nevoile comunităților locale. Când un astfel de angajator își exercită însă puterea discreționar, urmărindu-și strict interesul comercial (oricât de limitat), ignorând drepturile muncitorilor și răsplătindu-le munca la limita subzistenței, lucrurile nu pot sfârși decât în dezastru.

Când un politician de frunte își folosește verbul pentru a condamna abuzurile angajatorilor străini, dar le ignoră pe ale conaționalilor săi, lucrurile nu pot sfârși decât în nedreptate și ipocrizie”, conchide Libertatea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`