Dr. Virgil Musta: „Suntem într-o situație mai bună decât mă așteptam”

Dr. Virgil Musta: „Suntem într-o situație mai bună decât mă așteptam
Captură Video - Televiziunea Arad

Virgil Musta, unul dintre cei mai vocali doctori din România, în contextul COVID-19, abordează criza medicală într-o notă mai pozitivă decât ne-a obișnuit. În opinia medicului infecționistdin Timișoara, România gestionează destul de bine situația.

„Eu sper să nu mai urmeze vreun val, dar aici mi-e foarte greu să spun și cred că tot de noi depinde. Pentru că, deși suntem într-o situație bună, chiar mai bună decât mă așteptam, pentru că această scădere a avut loc rapid, totuși riscul există”, a declarat Virgil Musta pentru DCnews.

Virgil Musta: „Războiul nu a fost câștigat!”

De asemenea, Virgil Musta păstrează o anumită doză de scepticism.

„Războiul nu a fost câștigat! Trebuie în continuare să milităm pentru vaccinare, într-un număr cât mai mare și cât mai rapid, ca să nu apară cumva tulpini noi care să facă vaccinarea ineficientă.

Până când vom stabiliza situația pandemică ar trebui în anumite situații, respectate anumite reguli de constrângere și bineînțeles, purtarea măștii, distanțarea fizică și principalele elemente care împiedică răspândirea”, a mai transmis Musta pentru sursa citată.

1.067.887 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus, în România, de la începutul crizei sanitare și până în prezent, dintre care 1.017.047 de pacienți au fost declarați vindecați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`