Dr. Emilian Imbri: Locurile la ATI au fost pline non-stop. Ne îngrijorează decesele înregistrate la tineri / Va crește numărul de infectări și de cazuri care se vor prezenta la spital (VIDEO)

Publicat: 10 03. 2021, 14:10
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Dr. Emilian Imbri s-a arătat de părere că în perioada următoare vor crește atât numărul de infectări cu SARS-CoV-2, cât și cel al persoanelor care se vor prezenta la spital, și a amintit că anumiți profesori specialiști în epidemiologie estimau că spre 15 martie vom avea „cel puțin vârful pe care l-am avut anul trecut în octombrie, noiembrie sau decembrie”. În direct pe B1 TV, medicul a explicat că secțiile de Terapie Intensivă au fost pline non-stop și că medicii sunt îngrijorați și de decesele înregistrate în rândul persoanelor cu vârste mai mici de 40 de ani.

Dr. Emilian Imbri, pe B1 TV, despre evoluția epidemiologică. Medicul se așteaptă la o creștere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, dar și a spitalizărilor

Întrebat de Irina Petraru pe B1 TV, miercuri, ce îi arată datele din cel mai recent bilanț epidemiologic prezentat de autorități, dr. Emilian Imbri a explicat: „Cifrele practic nu pot să mai fie în momentul de față un reper foarte ferm, pentru că, și dacă scade cu 500 numărul de infectări față de ieri, spre exemplu, mâine o să crească cu o mie poate. Încă o dată, este și în funcție de unde se fac testele și câte teste se fac. Sigur că 27.000 de teste sunt un număr rezonabil, au fost și 40.000, dar lăsăm discuția aceasta, e clar că nu ne mai interesează în momentul de față. Ne interesează ce ați spus dumneavoastră, și anume că au început să vină spre spital tot mai mulți bolnavi, că secțiile și ce avem prin spital amenajat ca compartimente de terapie intensivă sunt pline, dar să știți că au fost pline non-stop – și când erau locuri libere în spital, în Terapie era totuși plin, ceea ce iarăși ne îngrijorează”.

„Ca să pot să fac o mică remarcă și o subliniere a gravității situației, ce ne îngrijorează este ce ați spus dumneavoastră, și anume au fost și câteva decese la grupe de vârstă, chiar dacă au fost două-trei persoane, care au fost sub 40 de ani. Acest lucru arată că încă este, nu o desconsiderare, o ignorare în ceea ce privește evaluarea personală a fiecărui individ care are această infecție, o ignorare a simptomatologiei. Se ia încă nu în râs, dar se ia cu ușurință”, a adăugat medicul.

Întrebat la ce să ne așteptăm în zilele următoare și dacă se poate spune cumva că ne regăsim într-o fază de platou, dr. Emilian Imbri a explicat: „Va fi o creștere, sigur va fi o creștere – asta au subliniat-o și colegi de ai mei infecționiști. Atenție, eu mai specific un pic, eu vorbesc mult despre zona respectivă, dar nu am ca specialitate bolile infecțioase, însă am învățat foarte mult în anii în care am stat alături de colegii mei la Spitalul Babeș. Să știți că s-a prevăzut și acum câteva zile, sunt câțiva profesori specialiști în epidemiologie care au spus că spre 15 martie vom avea un vârf, cel puțin vârful pe care l-am avut anul trecut în octombrie, noiembrie sau decembrie. Iată că încet-încet lucrurile se adeveresc. Vor crește. Numărul de infectări și de cazuri care se vor prezenta la spital va crește”.