Două victime ale accidentului din Ungaria au fost repatriate, vineri, la Alexandria. Este vorba de mamă şi fiu, care se întorceau din Spania, de la muncă. Plecaseră, în urmă cu ceva vreme, să muncească în străinătate, doar ca să aibă bani să îşi repare balconul, dar nu au mai ajuns acasă
Tragedia de pe autostrada M43 a lăsat 14 familii îndoliate. Rudele povestesc cu lacrimi în ochi dorinţa celor doi, care şi-au găsit sfârşitul, pe drumul spre casă. Erau plecaţi în Spania ca să strângă bani pentru a-şi renova balconul şi casa. Oamenii sunt devastaţi după imaginile pe care le-au văzut când au fost să-şi recunoască familia.
„În ultimul moment am putut să îi aduc acasă! Am fost acolo şi ce am văzut, cred că voi rămâne marcat toată viaţa mea. Nu ştii cine e, că e femeie, că e bărbat acolo! Numai capete, numai mâini, picioare!”, povestește un membru al familiei.
Victimele vor fi înmormântate duminică. Până atunci zeci de oameni din Alexandra au venit să aprindă o lumânare.
Am inceput identificarea, pentru că avem câteva fotografii şi cărţi de identitate dar din cauza ranilor este f greu să le recunoaştem feţele şi uneori sunt poze foarte vechi în cărţile de identitate aşa că nu e uşor.
Pe de altă parte, rudele pasagerului din microbuz care a supravieţuit accidentului petrecut lângă Szeged se roagă pentru bărbat zi şi noapte. De când au ajuns in Ungaria nu au mai plecat de la spital.
Între timp, şoferul tirului care a provocat accidentul a primit mandat de arestare pentru 29 de zile.