Mantaua este un strat între scoarța subțire a Pământului și miezul topit. Noi cercetări arată că două „supercontinente” ascunse la mii de kilometri sub crustă pot servi drept ancore în manta, potrivit CNN.
Mantaua, o zonă între crusta subțire a planetei noastre și miezul topit, prezintă 2.900 de kilometri de rocă în mare parte solidă, cu o consistență asemănătoare caramelului îngroșat despre care oamenii de știință au presupus că a fost amestecat uniform.
Dar regiuni masive neamestecate s-au găsit în mantie, ca bucățile de ciocolată într-o prăjitură, iar noi descoperiri abia încep să-și dezvăluie secretele.
Printre regiunile enigmatice din manta se află două „supercontinente” enorme îngropate la mii de kilometri sub crustă, printre rămășițele vechilor plăci tectonice.
Un supercontinent se află sub Africa, iar celălalt e îngropat adânc sub Oceanul Pacific. Folosind o nouă metodă de analizare a datelor de la cutremure, cercetătorii au descoperit recent detalii necunoscute anterior despre aceste vaste regiuni insulare, dezvăluind că ele pot servi drept ancore în mantaua planetei noastre și că ar putea fi mult mai vechi decât se credea anterior.
„Aceste descoperiri vor contribui la o mai bună înțelegere a convecției mantalei și a tectonicii plăcilor și, prin urmare, a fenomenelor pe care le experimentăm la suprafață, cum ar fi cutremurele și erupția vulcanilor”, a spus Claire Richardson, doctorand la Școala de Explorare a Pământului și Spațiului din Arizona State.
Cercetătorii au observat pentru prima dată supercontinentele subterane în urmă cu aproximativ 50 de ani, când au apărut ca anomalii în datele seismice generate de cutremure suficient de puternice pentru a trimite reverberații prin planetă.
Când undele seismice întâlnesc structuri neobișnuite în manta, schimbările vitezei undelor oferă seismologilor indicii despre ce se află în interiorul adânc al Pământului.
De-a lungul deceniilor, datele seismice au arătat că aceste supercontinente reprezintă aproximativ 20% din limita manta-nucleu. Fiecare dintre insulele îngropate acoperă sute de mii de mile, iar în unele locuri se ridică la aproape 965 de kilometri înălțime.
Cu toate acestea, se știa puțin despre materialul din care sunt făcute, când s-au scufundat și ce rol ar putea juca în fluxul mantalei, cunoscut sub numele de convecție, a spus dr. Sujania Talavera-Soza, autorul principal al noului studiu și cercetător în geoștiințe și seismologie la Universitatea din Utrecht din Olanda.