Două românce, mamă și fiică, s-au făcut de râs în Italia: Au băut până când au căzut pe trotuar după care au atacat un ambulanțier și au ajuns la poliție

Publicat: 06 02. 2023, 08:29
Actualizat: 06 02. 2023, 08:31
Foto: Pixabay.com

Două femei – mamă și fiică, de naționalitată română – au ajuns la poliție după ce au devenit agresive din cauza stării avansate de ebrietate. Paramedicii au intervenit pentru a o ajuta pe mamă( 50 de ani), întinsă în mijlocul străzii, iar fiica ei (28 de ani) l-a atacat pe un lucrător al ambulanței – relatează Corriere Adriatico.

Incidentul s-a întâmplat noaptea trecută. Un echipaj al poliției a fost solicitat și a intervenit în via Ascoli Piceno în urma unei sesizări din partea personalului medical cu privire la o agresiune a unei femei împotriva lor.

La fața locului, carabinerri au observat prezența personalului medical și a unei fete care îl lovea violent pe medicul prezent. Ofițerii au separat imediat părțile, încercând să o aducă pe fată la calm, în timp ce medicul agresat s-a retras în interiorul ambulanței.

Medicul a povestit că a intervenit la fața locului pentru că o femeie a fost semnalată ca fiind într-o stare psihică și fizică alterată, probabil din cauza consumului de băuturi alcoolice, zăcând în mijlocul carosabilului și fiind în stare de pericol pentru propria siguranță.

Nu i-a lăsat pe medici să o ajute pe mama sa

În timp ce încerca să o asiste pe femeie, fiica acesteia a atacat și a încercat să opună rezistență, împiedicând-o pe mama sa să primească îngrijiri corespunzătoare, insultând personalul medical cu diverse epitete jignitoare și scuipând medicul pe care, în cele din urmă, l-a agresat fizic.

Femeia de 50 de ani era în continuare prăbușită la pământ, manifestând la rândul ei o atitudine ostilă și necooperantă.

Fiica ei, „cu o puternică respirație vinicolă” după cum relatează autoritățile, a recunoscut că a săvârșit acte de violență împotriva medicului, funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, parafrazând diverse epitete jignitoare.

Ca urmare a bătăii pe care a suferit-o, medicul a fost nevoit să întrerupă mai devreme serviciul de ambulanță pentru a merge la spital în vederea unui control de specialitate.

Fără rușine: de pe caldarâm, la poliție

Polițiștii au intervenit cu profesionalism: au reușit să calmeze situația și să o însoțească pe fată la sediul poliției locale pentru a i se lua amprentele digitale.

Agresoarea a fost deferită autorităților judiciare competente pentru violență, amenințare, rezistență și insultă la adresa unui funcționar public, precum și pentru întreruperea unui serviciu public. De asemenea, a fost acuzată de infracțiunea de beție într-un loc public, conform publicației străine.