Două persoane din Satu Mare, arestate după ce au fost prinse în flagrant în timp ce vindeau un kilogram de canabis

Două persoane din Satu Mare, arestate după ce au fost prinse în flagrant în timp ce vindeau un kilogram de canabis
Sursa Foto: Poliția Română / Facebook

Două persoane din Satu Mare au fost arestate după ce au fost prinse în flagrant în timp ce vindeau peste un kilogram de canabis, a informat, marți, 25 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, potrivit Agerpres.

Trei persoane, cercetate pentru trafic de droguri

Trei persoane, dintre care una recidivistă, sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. De documentarea activității infracționale a celor trei s-au ocupat poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare.

„Persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ar fi comercializat peste 1 kilogram de canabis, cu suma de 28.100 de lei. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut în sarcina uneia dintre persoane că în mai multe rânduri, pe parcursul lunii iunie 2024, ar fi procurat, deţinut şi vândut diverse cantităţi de canabis către consumatori din judeţul Satu Mare. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite aproximativ 700 de grame de canabis, precum şi alte mijloace de probă”, a informat IPJ Satu Mare.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea a două dintre persoanele implicate.

La această acțiune au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Satu Mare, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`