Eveniment
Două persoane care stăteau pe o bancă în satul Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, au fost lovite de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 26 de ani, transmite Agerpres.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea spune că tânărul a pierdut control mașinii într-o curbă, pentru că nu a adaptat viteza, și a pătruns pe trotuar, lovind două persoane care stăteau pe o bancă.
„În urma evenimentului rutier a rezultat decesul uneia dintre persoanele aflate pe trotuar şi rănirea celeilalte, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Tulcea. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Tulcea.