Două persoane au fost rănite după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit în zona gura Portiţei. Unul dintre răniți este canotorul Iustin Porcăraşu
Două ambarcațiuni s-au ciocnit sâmbătă după-amiază pe un canal din zona gura Portiței. În urma ciocnirii celor două vase, două persoane au fost rănite. Răniții au fost transportați de urgență la spital.
Incidentul s-a produs în jurul orei 15.00, pe un canal din zona lacului Razlem, după ce o șalupă a intrat într-un caiac.
Şalupele transportau fiecare câte cinci turişti, iar potrivit anchetatorilor, una dintre ele ar fi circulat pe contrasens.
În urma coliziunii dintre cele două ambarcațiuni, care se deplasau cu viteză, doi dintre cei cinci turişti au fost răniţi, ei fiind preluaţi de cealaltă ambarcaţiune şi transportați la spitalul din Tulcea.
Canotorul Iustin Porcăraşu, unul dintre sportivii care urma să participe la jocurile olimpice, este unul dintre cei doi răniți în urma accidentului produs leagă lacul Razelm.
Sportivul în vârstă de 26 de ani a suferit mai multe traumatisme la faţă, însoţite de o hemoragie puternică, şi a fost dus la spitalul din Tulcea, unde a intrat de urgenţă în operaţie. Surse din anchetă susţin că cel care conducea barca în care se afla sportivul era în stare de ebrietate. Dar din primele date, nu el ar fi de vină pentru producerea accidentului.
Medicii însă nu exlud varianta ca după ce vor reuşi să-l stabilizeze, să îl trimită la un spital din Capitală.
Canotorul Iustin Porcăraşu a câştigat medalii de aur şi de argint la Campionatele Mondiale Universitare de la Poznan. Tot în 2010, sportivul a ajuns în finala Campionatelor mondiale de seniori de la Poznan. Din 2005, până în prezent, a participat la numeroase competiţii internaţionale de juniori sau universitare. Iustin Porcăraşu este multiplu campion naţional, balcanic şi al regattelor internaţionale.