Două ostatice răpite de Hamas au primit cetățenie română după eliberare. Soțul uneia dintre ele este în continuare captiv în Gaza

Publicat: 21 12. 2023, 16:11
Sursa foto: Facebook / Ambasada României în Israel

Danielle Alony și Sharon Alony Cunio, două surori răpite de Hamas pe 7 octombrie, au primit cetățenia română după ce au fost eliberate.

Cetățenie română pentru două ostatice răpite de Hamas

Anunțul a fost făcut de Ambasada României în Israel, gazda ceremoniei de depunere a jurământului.

„Un moment emoționant pentru întreaga echipă a Ambasadei. Am avut imensa bucurie și onoare de a găzdui ceremonia pentru depunerea jurământului de credință de către Danielle Alony și Sharon Alony Cunio. Răpite de Hamas pe 7 octombrie, au fost eliberate împreună cu fetițele lor. Soțul lui Sharon este în continuare ostatic în Gaza”, se arată în comunicatul ambasadei.

Misiunea diplomatică susține că „surorile Alony sunt parte a familiei evreilor originari din România”.

„Surorile Alony sunt parte a familiei evreilor originari din România, o comunitate de peste jumătate de milion de oameni care continuă, la 75 de ani de la fondarea Statului Israel, să fie o legătură extrem de puternică între cele două state. România rămâne pe deplin mobilizată și reiterează apelul pentru eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor”, se mai arată în același comunicat.