Oficialii spun că unii români vor primi și 10.000 de lei ca ajutor de la stat.
Peste două milioane de oameni nu își permit să trăiască decent, guvernul pregătind câteva măsuri de sprijin încă de la începutul anului.
Anul acesta, multe ajutoare în bani vor ajunge la persoanele cu o situație financiară precară și, prin însumarea acestora, vor fi persoane care vor primi circa 10.000 de lei, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), acum ceva timp.
Românii cu o situație financiară precară vor primi ajutoare de la stat
„Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.
Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială și care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, spunea Marcel Boloș, fost ministru al Investițiilor.
Suma de 1.400 de lei pentru sprijinul plății facturilor la energie. Acești bani se acordă în două tranșe, de 700 de lei, în luna februarie și septembrie.
Românii cu o situație financiară precare primesc sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare de 1.400 de lei, bani pe care îi pot utiliza până pe 31 decembrie 2023, fiind acordat astfel:
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023-30.06.2023;
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.07.2023-31.12.2023.
Cine va beneficia de măsura cardului de energie:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde. De acest ajutor vor beneficia 2,4 milioane de persoane.
În acest caz, românii care beneficiază de ajutor financiar sunt pensionarii, persoanele cu handicap și familiile, inclusiv cele monoparentale, care au venituri mici și persoanele care primesc ajutor social și cele fără adăpost.
Până acum, aproximativ 2,5 milioane de români au primit patru tranșe de vouchere prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.
Cine beneficiază de voucherele pentru alimente și mese calde:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte
Ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite va fi oferit în continuare de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cine beneficiază de acest ajutor:
- copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 de lei);
- elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor și pentru achiziția de electrocasnice.
Românii cu o situație financiară precară vor putea beneficia de ajutor pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi, printre care mașina de spălat, frigider sau aragaz, dar şi de vouchere de reziliență pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire.
Românii vor primi un nou pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare
În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene începe distribuția celei de-a șasea tranșă de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”. De acest ajutor vor beneficia aproape 1,2 milioane de români.
Persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru procurarea echipamentelor speciale care să le îmbunătățească viața
În perioada 2014-2020, persoanele cu dizabilități beneficiază de ajutor financiar pentru achiziționarea tehnologiilor asistive. De acești bani au parte doar câteva persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani.
Peste 7.000 de persoane cu dizabilități, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, au primit vouchere în valoare de până la 5.000 de euro pentru a-și cumpăra echipamentele necesare care să le îmbunătățească viața.
Programul POIDS 2021–2027 va continua această măsură, să acopere și nevoile minorilor și ale vârstnicilor cu dizabilități în această privință, potrivit antena3.ro.
Trusouri pentru nou-născuți
Mamele și copiii nou-născuți, care fac parte din categoriile defavorizate, vor primi 2.000 de lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.