Două mașini au fost implicate într-un grav accident pe DN1 B în Prahova. Patru persoane au fost rănite

Publicat: 10 10. 2024, 15:58
Actualizat: 10 10. 2024, 15:59
Sursa foto: Freepik

Un accident grav a avut loc joi, pe DN1 B, în județul Prahova. Două mașini s-au ciocnit și au căzut într-un canal de irigații fără apă.

Patru persoane au fost rănite

Potrivit ISU Prahova, în accidentul rutier au fost implicate două autovehicule care, în urma coliziuni, au căzut într-un canal de irigații fără apă. Două persoane au fost rănite, dar au reușit să iasă din mașina în care se aflau, conform observatornews.ro. 

La bordul celuilalt autovehicul s-au aflat alte două persoane, care au fost încarcerate. Ambele victime, o femeie de 69 de ani și un bărbat de 70 de ani, au fost extrase și au primit îngrijiri la fața locului.

Accidentul a avut loc în Mizil

Accident rutier cu descarcerare în Mizil, DN1 B. Intervin pompierii de la Detaşamentul Mizil cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. În sprijin acţionează şi un echipaj SAJ Prahova”, a transmis, joi, ISU Prahova.

„Pompierii acţionează în aceste momente pentru extragerea victimelor”, a mai transmis sursa citată.