Două fetiţe de 7 şi 11 ani au ajuns la spital cu arsuri, după ce au asistat la un experiment într-un parc din Cluj-Napoca

Publicat: 12 10. 2024, 21:52
Sursa Foto: Facebook

Caz grav în Cluj-Napoca, unde două fete de 7 şi 11 ani au ajuns la spital, sâmbătă, cu arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce au asistat la un experiment, în cadrul unui eveniment public desfăşurat în parc, potrivit cluj24.ro.

”Un echipaj SMURD şi un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Cluj au acordat asistenţă medicală pentru două minore, în vârstă de 7 şi 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare, după ce au asistat la un experiment demonstrativ, parte dintr-un eveniment public, care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Cele două copile au fost consultate, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.