Două cutremure cu magnitudini 2,9 și 3,2 s-au produs sâmbătă în Vrancea

Publicat: 08 11. 2014, 18:00

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 a avut loc sâmbătă la ora 11:43, în Vrancea. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la o adâncime de 86 de kilometri şi a fost resimţit în Covasna şi Târgu Secuiesc.

Cu doar câteva ore mai devreme, la ora 7:01, avusese loc un alt cutremur în Vrancea, cu magnitudinea 2,9, la o adâncime de 140 de kilometri.

Cutremurul cu cea mai mare magnitudine produs anul acesta în România a avut magnitudine 5 pe scara Richter şi s-a înregistrat pe 29 martie, în Vrancea.