Două cadavre găsite în Gura Portiței. Autoritățile au demarat operațiunea de recuperare

Două cadavre găsite în Gura Portiței. Autoritățile au demarat operațiunea de recuperare
Sursa foto: Shutterstock

Două cadavre au fost văzute plutind, marți, în Marea Neagră, în zona Gura Portiței. Un pescador a fost cel care a dat alarma, iar autoritățile au declanșat operațiunea de recuperare și urmează să stabilească ale cui sunt corpurile.

Cadavre în Marea Neagră

Cele două cadavre au fost văzute la circa 7 mile de Gura Portiței. Autoritățile urmează să stabilească dacă este vorba despre cei doi bărbați, de 59 și 63 de ani, care au fost dați dispăruți în 31 de august, după ce au mers la îmbăiere la gura de vărsare a Brațului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră, informează observatornews.

„Autoritatea Navală Română, prin Serviciul MRCC (Maritime Rescue Co-ordination Centre), desfăşoară la această oră o operaţiune de recuperare a două corpuri care au fost observate plutind la aproximativ 7 mile sud-est de Gura Portiţei. Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă, iar ofiţerii MRCC au solicitat deplasarea navei ARSVOM SAR Artemis la locul indicat. A fost totodată alertată şi Poliţia de Frontieră”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`