Două asociații de magistrați cer CSM să supună imediat ordinii de zi aprobarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii

Publicat: 08 09. 2019, 20:10
Foto: pixabay.com

Consiliul Superior al Magistraturii să supună imediat ordinii de zi aprobarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, solicită duminică Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie, potrivit news.ro.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie atrag atenţia la „situaţia incertă” în ceea ce priveşte organizarea corespunzătoare a concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, aferent anului în curs, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie.

„În contextul deficitului acut de magistraţi şi, implicit, al suprasolicitării lor profesionale, situaţie întâlnită în special în cadrul judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea, având în vedere şi perspectivele nu foarte optimiste referitoare la angajarea, pe termen mediu, a unui număr suficient de magistraţi în vederea asigurării funcţionării optime a majorităţii instanţelor şi parchetelor la nivel naţional, amânarea nejustificată şi fără nicio explicaţie, de Consiliul Superior al Magistraturii, a organizării concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii poate conduce doar la accentuarea deficienţelor sistemice cu care justiţia se confruntă, mergând până la blocarea activităţii instanţelor şi parchetelor cele mai afectate din cauza lipsei de personal”, scrie în document.

Sursa citată a explicat că, potrivit dispozițiilor Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, în sistemul judiciar român, principala modalitate de accedere în magistratură o constituie concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, această concluzie fiind susţinută de ordinea reglementărilor cuprinse în actul normativ.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.(1) din OUG nr. 7/2019, „concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii se organizează la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică (…) cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs”.

„Or, în baza prevederilor menţionate, prin Hotărârea nr. 5 din 29.05.2019, Institutul Naţional al Magistraturii şi-a îndeplinit rolul de a propune data, locul şi condiţiile de desfăşurare a concursului, sesiunea 2019, Hotărârea fiind înaintată Consiliului Superior al Magistraturii spre aprobare, însă nici până astăzi nu s-au finalizat demersurile ce se impun a fi efectuate în acest scop. În aceste condiţii, neîndeplinirea inexplicabilă din partea Consiliului Superior al Magistraturii a obligaţiei de a aproba concursul aferent anului 2019 este de natură a crea repercusiuni nu doar asupra funcţionării în bune condiţii a sistemului judiciar, ci şi asupra carierei proaspeţilor absolvenţi ai facultăţilor de drept, precum şi asupra funcţionării efective a Institutului Naţional al Magistraturii”, arată reprezentanţii celor două asociaţii.