Yvette Fulicea, şeful ICR Paris şi o angajată a ambasadei au fost chemate în ţară de Ministerul de Externe după scandalul invitaţiilor de la recepţia organizată în Franţa, informează B1 TV, citând un comunicat al MAE.
Ministerul de Exrerne anunţă că ambele au fost găsite resposabile pentru mail-ul trimis invitaţilor în care unii erau catalogaţi indezirabili sau scârboşi, iar angajatei ambasadei i s-a desfăcut contractul de muncă. Pentru şefa ICR este însă nevoie de propunerea ICR Bucureşti pentru a fi retrasă de la post. Yvette Fulicea este fiica Siminei Mezincescu, fost şef al Protocolului Casei Regale.
„Cele două persoane implicate în incidentul creat au fost chemate în Centrala MAE, pentru continuarea cercetărilor de către Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică. În urma finalizării investigațiilor efectuate la nivelul MAE de către Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică, a fost confirmată responsabilitatea celor două persoane cu privire la incidentul produs la Paris. În cazul directorului ICR Paris aceste proceduri presupun avizele MAE, Ministerului Culturii şi ale Comisiilor de politică externă şi cultură şi media din cadrul Senatului.”, se arată în comunicatul MAE.
Este vorba despre o angajată a ambasadei de la Paris şi a şefei ICR Yvette Fulicea. În cazul angajatei ministerului, instituția a luat decizia încheierea misiunii permanente la Ambasada de la Paris, precum şi încetarea raporturilor de muncă. Cât priveşte situaţia directotului ICR Paris, acesta ar trebui rechemat de Institutul Cultural Român de la Bucurşeti
Între timp ambasadorul României la Paris a precizat că îşi asumă responsabilitatea pentru gafa invitaţiilor.
Totul a pornit de la un e-mail trimis de directoarea ICR Paris, Yvette Fulicea, fiica Siminei Mezincescu, fost şef al Protocolului Casei Regale, în care personalităţi din diaspora franceză erau
invitate la o recepţie organizată la Ambasada din Paris, cu ocazia vizitei oficiale a lui Klaus Iohannis în Franţa. Din greşeală, Fulicea a trimis şi un document de uz intern, în care pentru caracterizarea unor invitaţi erau folosiţi termeni că „indezirabil” sau „scârbos”.