Două accidente, la doar câteva ore distanță, pe același bulevard din Capitală. Două femei au fost lovite pe trecerea de pietoni

Două accidente, la doar câteva ore distanță, pe același bulevard din Capitală. Două femei au fost lovite pe trecerea de pietoni
Sursa foto: Captură video

Într-un interval de doar câteva ore, pe bulevardul Iuliu Maniu, două persoane au fost lovite în timp ce traversau trecerile de pietoni. Localnicii par să cunoască problema trecerilor de pietoni din zonă și cer oficialilor să vină cu soluții pentru ca aceste evenimente să nu se mai întâmple.

Primul accident s-a întâmplat în seara de 17 noiembrie, în jurul orei 21:45. O fată de 18 ani traversa pe zebra din dreptul Colegiului Tehnic Iuliu Maniu, când un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a lovit-o cu maşina. Potrivit comunicatului Poliţiei, rezultatul etilotestului a indicat că şoferul avea o alcoolemie de 0.66 de miligrame per litru în aerul expirat. Mai mult, acesta ar fi ieşit pozitiv şi la testul pentru amfetamină, potrivit Buletin de București.

Fata a fost rănită și a fost transportată de urgenţă la spital. Accidentul s-a produs pe sensul de ieşire din Bucureşti. De multe ori, pe celălalt sens este chiar și mai periculos, pentru că șoferii care ies de pe autostradă nu adaptează întotdeauna viteza, odată cu intrarea în oraș.

Traficul a fost restricţionat pe banda 1, până la finalizarea cercetărilor. În continuare, în dosarul penal care a fost deschis se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care a avut loc accidentul.

Pietoni în nesiguranţă chiar şi pe zebră, pe Iuliu Maniu

Al doilea accident a avut loc în dimineaţa zilei de 18 noiembrie, în jurul orei 06:50, la intersecţia bulevardului Iuliu Maniu cu Drumul Osiei. Și de această dată, o femeie aflată pe trecere a fost lovită de o mașină, pe sensul de intrare în Bucureşti.

O ambulanţă a venit la faţa locului în scurtă vreme, iar femeia a fost transportată la Spitalul Universitar pentru îngrijiri.

Localnicii s-au revoltat pe rețelele de socializare

După accidente, localnicii nu și-au mai putut stăpâni revolta, iar comentariile au curs pe grupul de Facebook Infotrafic Bucureşti şi Ilfov. Oamenii cer schimbări în infrastructura rutieră pentru a asigura siguranţa pietonilor.

„Cei care locuiți pe bulevardul Iuliu Maniu bombardați cu reclamații Primăria Generală, Administraţia Străzilor București, primarul de sector 6, Brigada Rutieră a Capitalei: le scrieți aşa: cât sânge pătat pe palme o să mai aibă, câți morți, răniți etc? Veniți pe bulevardul Timișoara și o să vedeți câte semafoare sunt puse cu buton de aprindere pe stâlpi să vadă și participantul la trafic și pietonul pe fiecare stâlp camera de 360 de grade care mereu bate spre trecerea de pietoni și aşa mai departe. Erau două puncte mari negre pe acest bulevard: zona Frigocom și Romancierilor. Au scăzut accidentele cu victime pe acest bulevard. Până la urmă, echipa tehnică de la Administrația Străzilor va trebui sa ia o hotărâre, ce am văzut în poză e apă de ploaie, aşa era și pe acest bulevard Timișoara până să se instaleze semaforizarea. Suntem unicat în Europa la morți și răniți pe șosele (…). Omul este învăţat numai cu mașina și de aici accidente soldate cu victime”, este comentariul unui internaut.

„În logica mea nu intră o trecere de pietoni fără semafoare la fluxul de maşini care e acolo. Trec destul de des prin zonă şi mă minunez de fiecare dată. Amenzile nu rezolvă nimic. Doar creşterea reală a siguranţei, nu două indicatoare şi ceva vopsea roşie pe jos. Toţi cei care în 30 de ani nu au fost în stare să facă o pasarelă acolo (Colegiul Tehnic n.r.) şi la Turbomecanica au mâinile pătate de sânge. Rezolvăm cumva?”, a scris un altul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`