Dosarul Roșia Montană: De ce a contestat Gabriel Resources decizia prin care România a câștigat procesul. Doi dintre arbitri, acuzați de lipsă de imparțialitate
La începutul acestui an, Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a decis că statul român nu trebuie să plătească nicio despăgubire companiei canadiene Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Însă Gabriel Resources a cerut anularea în întregime a deciziei motivând, printre altele, că arbitrii care au luat hotărârea nu ar fi avut calitățile de independență și imparțialitate pe care le impune Convenția ICSID.
Cum s-a luat decizia în favoarea României în cazul Roșia Montană
Potrivit G4Media, Tribunalul ICSID care a deliberat asupra cazului a fost compus din:
- Președinte al Tribunalului – profesorul Pierre Tercier, numit de Secretarul general al ICSID, de naționalitate elvețiană
- Statul român, prin firma de avocatură elvețiană Lalive, l-a desemnat pe profesorul Zachary Douglas, care la data formării Tribunalului s-a declarat ca având cetățenia australiană
- Gabriel Resources l-a nominalizat pe profesorul Horacio Grigera Naón, de naționalitate argentiniană.
Primii doi s-au pronunțat în favoarea României, iar cel de-al treilea a avut o poziție contrară.
Ce contestă Gabriel Resources
Potrivit documentelor consultate de G4Media, Gabriel Resources reclamă, printre altele, că:
- Hotărârea arbitrală nu ar fi luat în considerare prevederile legale aplicabile în Romania precum și prevederi ale tratatelor internaționale la care România este parte.
- Procedurile ICSID nu ar fi fost respectate prin faptul că tribunalul ICSID nu a luat în considerare probe importante prezentate de Gabriel și le-a refuzat reclamanților dreptul de a examina martori cheie în dosar, cum ar fi fostul prim-ministru Victor Ponta.
Mai mult, Gabriel Resources susține că Pierre Tercier, cetățean elvețian, a avut „multiple legături personale, instituționale și profesionale atât cu arbitrul desemnat de România, Zachary Douglas, cât și cu avocații statului, Lalive, o firmă de avocatură elvețiană cu sediul la Geneva”. Tercier nu a divulgat aceste legături.
Cât despre Douglas, arbitrul desemnat de statul român, acesta ar fi omis să dezvăluie că, în timpul arbitrajului, a dobândit și el cetățenia elvețiană.
„S-a ajuns astfel ca România sa fie apărată de o firma de avocatură din Elveția în fața unui Tribunal compus din doi elvețieni și un argentinian. Astfel, dacă prof. Douglas ar fi dezvăluit faptul că a dobândit cetățenie elvețiană pe parcursul arbitrajului, acesta cu siguranță ar fi fost recuzat”, susține Gabriel Resources, citată de G4Media.
Compania canadiană mai acuză că Douglas, care este și avocat, nu ar fi divulgat că în timpul arbitrajului a fost angajat de ONG-ul „Friends of the Earth”, care se opune activ timp de foarte mulți ani proiectului minier Roșia Montană.
De asemenea, Gabriel Resources mai acuză că Tercier și Douglas nu au dezvăluit amploarea relațiilor dintre ei și Lalive, firma elvețiană de avocați care a reprezentat statul român. De exemplu, ambii au fost timp de mulți ani profesori remunerați în cadrul programului de Master în Soluționarea Disputelor Internaționale (MIDS) al Centrului pentru Soluționarea Disputelor Internaționale de la Geneva. Or Lalive este sponsor principal și permanent al programului MIDS.
Potrivit G4Media, dacă Gabriel Resources va avea câștig de cauză în cererea sa de anulare a întregii decizii, speța va fi rejudecată într-un nou dosar ICSID.