Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a anunțat că dosarul Rompetrol I a fost finalizat, însă rechizitoriul procurorului de caz a fost infirmat de superiorul său ierarhic, informează Mediafax.
„După infirmare a fost repartizat unui alt procuror, conform procedurii. Dosarul încă trebuie să fie soluţionat în mod corect şi cu celeritate. A fost analizat sub aspect de legalitate şi temeinicie de procurorul superior ierarhic, nu de mine, şi a fost infirmat, eu fiind de acord. Cercetarea era incompletă, am considerat că nu putea genera o condamnare”, a spus Daniel Horodniceanu la Realitatea Tv.
Patru foști miniștri sunt cercetați în acest dosar. Este vorba despre Gheorghe Pogea, Sebastian Vlădescu, Dan Ioan Popescu şi Mihai Tănăsescu.
Dosarul a fost disjuns dintr-o cauză timisă în judecată în 2006, iar procurorii au pus sechestre de aproximativ trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice.