Dosarul Revoluției: Cum trage de timp Tudorel Toader după ce Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a lui Ion Iliescu (VIDEO)
Ministrul Justiției Tudorel Toader nu a transmis Parchetului Militar avizul primit din partea președintelui Klaus Iohannis pe numele fostului președinte Ion Iliescu, dar și în cazul fostui premier Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu.
Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat marți dimineaţă la Parchetul General, acolo unde procurorii l-au anunţat oficial că este urmărit penal în dosarul Revoluţiei. Le-au trebuit nu mai puţin de 29 de ani să îl pună pe fostul şef al statului sub acuzare în urma evenimentelor din decembrie 89. Iliescu este acuzat în acest dosar de infracţiuni contra umanităţii.
În data de 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.
Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.
Procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi la declanşarea protestelor în Bucureşti.
Procurorul militar Marian Lazăr declara în decembrie 2017 că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.
Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locul unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea cuplului prezidenţial.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.