Dosarul răpirii jurnaliștilor din Irak va fi redeschis, informează B1 TV. Judecătoria Sectorului 5 a decis să reia cercetările în acestă cauză.
Acest lucru înseamnă că decizia va fi transmisă procurorilor, care vor relua cercetările.
Față de fostul președinte Traian Băsescu se vor face cercetări privind supiciuni de conflict de interse și abuz în serviciu. Procurorii vor stabili dacă este cazul să se înceapă urmărirea penală față de fostul șef al statului.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Traian Băsescu a declarat că, prin decizia luată, instanța îi dă posibiliattea de a da declarații, întrucât, în perioada în care era președinte nu a putut face acest lucru.
”Din punctul meu de vedere, n-a fost închis niciodată pentru că atunci când eram președinte, nu mi s-au putut lua declarații. Este închis pentru Vasile Blaga care a putut da declarații, fiind ministru sau parlamentar. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu face decât să-mi dea posibilitatea să dau declarații în fața procurorilor, legat de minciunile, de inovațiile fostului tribun Vadim Tudor”, a declarat Băsescu.
„Este greu de imaginat că un șef de stat și un fost minisutru de Interne și-ar fi însușit bani de pe urma răpirii unor jurnaliști. Este o aberație de tipul Cornelui Vadim Tudor, dar uite că și mort își lasă mizeria în urmă. Este incredibil să faci asemenea acuzații că un șef de stat și-ar fi însușit bani de pe urma răpirii unor jurnaliști sau a oricărui cetățean. Procedura trebuia făcută pentru că eu nu am putut să dau declarații în momentul în care eram președinte pentru a clarifica elucubrațiile lui Corneliu Vadim Tudor”, a mai spus Traian Băsescu.
Corneliu Vadim Tudor susținea că Traian Băsescu și președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, și-ar fi însușit patru milioane de dolari din suma care ar fi fost plătită drept răscumpărare. Instanța supremă l-a scos în august pe Vasile Blaga din cauză.
#DIRECT_ONE_f2vn33#