Încă un efect al ordonanțelor lui Toader: Dosarul Mineriadei, dat pe mâna controversatei Secții speciale de anchetare a magistraților

Publicat: 08 03. 2019, 18:13
Sursă foto: Hepta.ro

Secția specială de investigare a infracțiunilor din Justiție, o invenție a PSD-ALDE, are competență și pe Dosarul Mineriadei, în care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, întrucât, printre inculpați, se află și un magistrat.

În aceste condiții, Procurorul militar care a făcut ancheta în Dosarul Mineriadei și care merge în instanță pentru a sustine acuzațiile a trebuit să fie schimbat de un procuror de la Parchetul General, deși procurorul militar este cel care a efectuat ancheta penală în cauză și cunoaște cel mai bine dosarul.

Este un efect al uneia dintre Ordonanțele de Urgență pe Justiție – opere ale ministrului Tudorel Toader.

Situația a fost semnalată de procurorul general Augustin Lazăr, precizează HotNews.

Lazăr a trimis o solicitare către Consiliul Superior al Magistraturii pentru a sesiza Curtea Constituțională asupra acestor OUG. În document, el atrage atenția asupra disfuncționalităților create prin înființarea Secției speciale, scoasă prin controversata OUG 7 de sub autoritatea Procurorului General.

Lazăr spune că, prin înființarea acestei secții, Guvernul a restructurat practic puterile statului: fie a multiplicat componentele autorității judecătorești, adăugând pe lângă instanțe, Ministerul Public și Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (ISSIJ), fie a creat o nouă putere în stat.