Dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti a fost finalizat: Instanţa urmează să ia o decizie

Publicat: 25 06. 2013, 23:27

Dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti din anul 2010 s-a finalizat, judecătorul de caz urmând să ia o decizie în această săptămână.

Instanţa a constatat, marţi, încheiată cercetarea judecărorească în acest dosar şi a dat cuvântul acuzării şi apărării, pentru pledoariile finale, transmite Mediafax.

Avocaţii celor din dosar au cerut pe rând magistratului fie achitarea clineţilor lor, fie condamnarea acestora la pedepse cu suspendare.

Acuzarea a arătat că neglijenţa celor judecaţi în acest caz, respectiv a asistentei, a directorului spitalului şi a celorlaţi inculpaţi, a dus, printr-un concurs de evenimente nefericite, la curmarea mai multor vieţi şi la vătămarea gravă a unor nou-născuţi.

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu” pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

De asemenea, fostul manager al unităţii sanitare Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic Vasile Dima, şeful Secţiei neonatologie Adrian Ioan Toma şi electricianul Gigel Oprea au fost trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În 16 august 2010, au fost duşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.