Dosarul CORVETELOR, în fața judecătorilor: Începe procesul în care Şantierul Naval Constanţa a acţionat în instanţă Guvernului României (VIDEO)

Publicat: 16 01. 2019, 09:26

Scandalul corvetelor ajunge pe masa judecătorilor. La Curtea de Apel Constanţa începe miercuri, procesul pe fond în dosarul în care Şantierul Naval Constanţa, în calitate de reclamant, a acţionat în instanţă Guvernului României, prin Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea licitaţiei pentru corvete, informează B1 TV.

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale, care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. La procesul de achiziţie mai participă Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).

Anunțul privind suspendarea licitației a fost făcut de secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie a corvetelor care invocă două motive.

Licitaţia trebuia finalizată încă de anul trecut, însă a fost amânată de mai multe ori, iar sâmbătă, 12 ianuarie, era termenul final la care trebuia luată o decizie.

Anumite voci susțin că, după suspendare, invocându-se nevoia urgentă de a construi corvetele atât de necesare Armatei Române, Ministerul Apărării va decide să atribuie contractul în mod direct unei companii, fără a mai trece printr-o nouă procedură de selecție.

Liviu Dragnea s-ar fi reorientat și, conform surselor Newsweek, noua favorită a șefului PSD ar fi compania italiană Fincantieri. Legătura lui Dragnea cu italienii a fost unsă de către Favia Teodosiu, avocata șefului PSD. Culmea, Fincantieri a oferit prețul cel mai mare la licitație, 1,34 miliarde de euro.Damen a ieșit pe locul al doilea, cu 1,25 miliarde de euro, iar Naval Grup a avut oferta cea mai bună – 1,2 miliarde de euro.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.