Dosarul ”Colectiv”: Rudele victimelor și supraviețuitorii cer introducerea în proces a statului român pentru plata despăgubirilor

Dosarul ”Colectiv”: Rudele victimelor și supraviețuitorii cer introducerea în proces a statului român pentru plata despăgubirilor
Foto: cancan.ro

Rudele victimelor și supraviețuitorii incediului din Colectiv solicită ca statul să fie parte, prin Ministerul Finantelor Publice, din procesul deschis în urma tragediei, având în vedere modul în care au acționat autoritățile în această situație, informează News.ro.

Cererea, care vizează plata despăgubirilor, a fost luată în discuție marți de magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, pronunțarea fiind amânată pentru data de 4 aprilie.

Unii avocați au cerut introducerea în cauză a statului român pentru că Ministerul Sănătăţii nu ar fi luat toate măsurile pentru a salva victimele incendiului.

"Din punctul nostru de vedere, statul nu a respectat Constituţia, nu a respectat dreptul de a-şi proteja cetăţenii. Şi Ministerul Sănătăţii la fel. La Spitalul de Arşi nu funcţiona acea cameră de arşi, acel bloc operator”, au declarat unii dintre avocaţi.

Alții au susținut că multe victime au decedat după ordinul ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, care nu a lăsat răniţii să plece în alte spitale din străinătate.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul "Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

În incendiul care s-a produs pe 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv și-au pierdut viața 64 de tineri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)