Dosarul „Cocaina de la Marea Neagră” a ajuns la final: DIICOT a destructurat rețeaua de trafic de cocaină din Brazilia care a ajuns în apele teritoriale românești

Publicat: 15 07. 2020, 10:14

DIICOT anunță că aa finalizat dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”. Procurorii antimafie, în colaborare cu Drug Enforcement Administration (DAE) au destructurat una dintre cele mai mari rețele de traficanți de droguri, care erau prezenți și pe teritoriul României. Traficanții ar fi adus în Europa cantități foarte mari de stupefiante. Concret, procurorii DIICOT au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a zece persoane, printre care trei români, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infacțional organizat, trafic ilicit de droguri de mare risc și alte infracțiuni de corupție.

Dosarul „Cocaina de la Marea Neagră” a fost finalizat

Mai exact, potrivit procurorilor antimafie, este vorba despre operațiunea cunoscută sub numele de codde cod „Grimm Brothers”,desfășurată în 2019 la Marea Neagră, atunci când au fost găsite nu mai puțin de trei tone de cocaină care fuseseră pierdute în apele mării. Totul a pornit de la transportul acestei cantități uriașe de cocaină din Brazilia, având ca destinație mai multe țări din vestul Europei, ca Olanda, Belgia și Spania. Transportul trebuia făcut prin Marea Neagră și Delta Dunării.Din gruparea infracțională organizată fac parte un cetățean de origine libaneză cu rezidența în Brazilia, cetățeni brazilieni, români, spanioli, sârbi și ucrainieni.

”Astfel, în perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud – Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis „SHEIK-UL” (cetățean libanez cu reședința în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale românești ale Mării Negre și de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracționale responsabile cu transportul acesteia spre țări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Capul rețelei de trafic de droguri a fost condamnat la 22 ani închisoare în Brazilia

Capul rețelei, libanezul cunoscut sub numele de ”Sheik-ul”, conducea în Brazilia, ”o organizaţie criminală specializată în colectarea unor cantităţi mari de droguri din ţările producătoare din America de Sud (Bolivia, Columbia, Peru) şi în distribuirea acestora către cumpărători en gros din state predominant europene”.

Anchetatorii notează căîn luna martie a anului 2019, gruparea infracțională a încercat să plaseze în apele teritoriale ale României aproximativ trei tone de cocaină, pentru a fi introduse în țară și apoi transportate spre țări din Europa de vest. valoarea de piață a canitității de cocaină este de 600 de milioane de euro.

Activitatea infracțională a grupării cuprindea trei componente: componenta de plasare a cocainei în apele teritoriale, componenta de introducere a cocainei în România, de care s-a ocupat o celulă formată din 15 persoane de naționalitate română, spaniolă și ucraineană și componenta de transport a cocainei spre Europa de Vest /Balcanii de Vest.

”În România, inculpații au cumpărat două bărci de viteză, un autoturism de teren, au închiriat 6 autoturisme ( de teren şi transport marfă tip dubiţă) precum și două pensiuni în zona Deltei Dunării, pe Brațul Sfântul Gheorghe, județul Tulcea pentru a desfășura activități de recuperare din apele teritoriale ale României a cocainei și aducere pe uscat cu cele două bărci cumpărate. Operațiunea de recuperare a fost întreruptă de faptul că una dintre bărci, ce conţinea cantitatea de aproximativ 1.040 kg cocaină, s-a răsturnat în zona plajei din localitatea Sf.Gheorghe, judeţul Tulcea, moment în care autorităţile s-au sesizat şi au fost demarate investigaţiile în cadrul operațiunii „GRIMM BROTHERS”, mai precizează DIICOT.

Potrivit Interpol Brazilia, capul rețelei a fost arestat în țara din America de Sud, în octombrie 2019 și se află încerat în Penitenciarul „Paulo Luciano Campos” din statul Sao Paulo, fiind condamnat la o pedeapsa de 22 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele care au fost trimse acum în judecată de DIICOT riscă până la 20 de ani de închisoare.

În acest caz, procurorii DIICOT au colaborat cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate-Serviciul Antidrog, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și a datelor furnizate de Drug Enforcement Administration (D.E.A.), Europol, Interpol.