Dosarul Berbeceanu: Fostul șef al BCCO Alba, achitat de toate acuzațiile. Fostul procuror șef al DIICOT Alba Iulia, 7 ani de închisoare cu executare. Decizia ÎCCJ nu este definitivă
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, joi, în dosarul în care este implicat comisarul șef Traian Berbeceanu.
După doi ani de la trimiterea în judecată a dosarului, judecătorii au decis achitarea fostului șef al BCCO Alba și condamnarea celorlalte persoane implicate în acest caz.
Astfel, fostul procuror șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, a primit 7 ani cu executare,Alin Muntean- 4 ani cu executare,iar Nicolaie Cean- 3 ani cu executare.
Sentințele nu sunt definitive.
Procesul în care Traian Berbeceanu este, în același timp, parte vătămată și inculpat, este unul de o complexitate rar întâlnită în practica judiciară, scrie hunedoaralibera.ro.
Cauza este rezultatul conexării a două dosare: unul instrumentat de procurorii DIICOT și altul instrumentat de DNA. Ambele au ajuns pe rolul instanței în aceeași zi.
În primul dosar, comisarul șef Traian Berbeceanu este acuzat de favorizarea unui grup infracțional. Dosarul a fost construit pe baza unor mărturii și probe care s-ar putea dovedi false întrucât, majoritatea martorilor care au fost folosiți în acest dosar, au afirmat în fața judecătorilor că au fost obligați să semneze declarații care să-l incrimineze pe Traian Berbeceanu. În acest proces au fost audiați peste 100 de martori: polițiști, procurori, ofițeri de informații, avocați, oameni de afaceri, dar și personaje din lumea interlopă.
În al doilea dosar, autorii primului dosar sunt acuzați de represiune nedreaptă, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu. Cu alte cuvinte, foștii procurori Ioan Mureșan și Nicolaie Cean, dar și ofițerul Alin Muntean, sunt acuzați că au pus la cale înlăturarea lui Traian Berbeceanu de la conducerea BCCO Alba Iulia, motiv pentru care i-au înscenat dosarul în care l-au reținut pe polițist. În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reținut și arestat după ce mascații au intrat în locuința sa din Deva.