Dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României, DESCOPERIT (FOTO)

Dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României, DESCOPERIT (FOTO)
Foto: Libertatea

Un brașovean și un iranian au găsit dosarul pe care mareşalul Ion Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României!

Documentul respectiv a stat ascuns într-un dulap de epocă.

Cei doi au găsit dosarul de 200 de pagini pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României, dar si un pașaport de acum 80 de ani, emis de Regatul României, anunță ziarul Libertatea în exclusivitate.

Dosarul are coperți de carton alb-negru și eticheta „Tezaur Moscova. BIBLIORHAPT. 17416”, iar colile sunt inscripționate cu textul „Situația tezaurului evacuat la Moscova”.

Nimeni nu a ştiut până acum că Antonescu era gata să ceară averea ţării de la ruși, încrezător că nemții și românii vor cuceri Moscova. Dosarul întocmit la cererea mareșalului în anul 1941 conține o evidență a Tezaurului României evacuat în 1916-1917 la Moscova, plus alte valori, care apar în premieră, potrivit sursei citate.

„E vorba de un dosar pe care mareşalul Ion Antonescu l-a trimis, când armata română avansa, alături de nemţi, în 1941, spre Moscova. Bucureştiul anticipa că nemţii vor cuceri Moscova, iar Guvernul dorea să ia tezaurul înapoi de la ruşi“, a declarat o persoană de la BNR, într-o declaraţie neoficială.

Mai precis, este practic inventarul pregătit pentru recuperarea aurului, „bijuterii și alte obiecte de valoare”, așa cum scrie în acte, valori depozitate de România la Moscova.

Ceea ce se știa era că Banca Națională a trimis un raport lui Ion Antonescu despre Tezaur.

Dosarul conţine toate valorile deja ştiute, a căror situaţie riguroasă BNR o are, dar şi unele în plus, despre care nu se ştia.

„Inventarul din 1941 e ceva mai optimist decât cel despre care ştiam din 1916-1917“, menționează BNR, într-o descriere de asemenea neoficială a ceea ce au găsit la o primă analiză.

Foto: Libertatea.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`