Dosar penal privind achiziția de corvete din timpul Guvernului Cioloș: Parchetul General cere documente de la Parlament (VIDEO)
Parchetul General a dechis un dosar penal privind contractul de achiziţie de corvete de către Guvernul tehnocrat. PSD l-a acuzat pe Cioloș că a încheiat contractul fără să consulte Parlamentul.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut luni, printr-o adresă, Biroului permanent al Senatului să pună la dispoziţie corespondenţa MApN sub semnătura fostului ministru Mihnea Motoc privind obţinerea aprobării prealabile a achiziţiilor în cadrul programului strategic "Corvetă multifuncţională".
„Vă rugăm să ne transmiteţi corespondenţa transmisă de Ministerul Apărării Naţionale, sub semnătura ministrului Apărării, Mihnea Ioan Motoc, prin intermediul Secretariatului General al MApN, privind obţinerea aprobării prealabile a achiziţiilor, în cadrul programului strategic de înzestrare «Corvetă multifuncţională»”, se arată în adresa Parchetului.
În luna martie, Liviu Dragnea a cerut guvernului reluarea procedurii de achiziție a corvetelor pentru armate, întrucât procedura nu a îndeplinit condițiile legale pentru că nu s-a cerut aprobarea Parlamentului.
Dosar penal privind achiziția de corvete din timpul Guvernului Cioloș: Parchetul General cere documente de la Parlament
#DIRECT_ONE_m78asv#