Tânărul de 18 ani, din Sibiu, care a transformat o plimbare cu maşina prin oraş, într-o adevărată cursă de Formula 1, fără a ţine cont nici de cele mai elementare reguli de circulație, s-a ales cu dosar penal în urma imaginilor difuzate de B1 TV.
Poliția din Sibiu s-a autosesizat datorită prezentării acestui caz de postul nostru de televiziune.
Tânărul şofer conduce haotic, intră pe o stradă pe interzis și e la un pas să se răstoarne într-o curbă, însă acesta şi prietenul său, care stă pe scaunul din dreapta, se amuză copios.
În imagini se vede cum tânărul conduce cu o viteză de peste 130 de km la oră în oraş. Teribilistul a postat apoi imaginile pe contul său de pe un site de socializare pentru a se lăuda în fața prietenilor cum circulă cu mașina fără să îi fie frică de poliție.