Dosar penal pentru moarte suspectă în cazul Arinei Prunariu: Aceasta nu a fost transportată la spital decât atunci când a fost mult prea târziu (VIDEO)

Dosar penal pentru moarte suspectă în cazul Arinei Prunariu: Aceasta nu a fost transportată la spital decât atunci când a fost mult prea târziu (VIDEO)

Anchetă în urma morţii nepoatei cosmonautului Dumitru Prunariu. Medicul ambulanţei private NICOMED a diagnosticat-o greşit pe Arina, iar aceasta nu a fost transportată la spital decât atunci când a fost mult prea târziu, informează B1 TV. În acest caz, se începe urmărirea penală în rem, fiind catalogată ca moarte suspectă.

Când medicii de la Matei Balş au descoperit că micuţa suferea de meningită, aceasta intrase deja în stop respirator.

Fetița a fost plecată cu familia ei în vacanță și abia când a ajuns acasă i s-a făcut rău. Imediat, părinţii au sunat la 112 și la casa lor a ajuns o ambulanță privată care i-a acordat primul ajutor și care ar fi diagnosticat-o cu enterocolită clasică.

”Copilul prezenta febră, durere în gât, vărsătură. În mai puțin de 20 de minute a ajuns ambulanța. A fost direcționată către copil o ambulanță de consultații, aparținând unei firme private, care este în contract cu CNAS și care avea medic. A pus diagnosticul de faringoamigdalită, i-a dat copilului rețetă, a stat jumătate de oră la caz, a consultat și a pus diagnostic”, afirmă Alice Grasu, coordonator Ambulanța București-Ilfov.

Fata nu a fost transportată la spital. I s-a făcut însă din ce în ce mai rău, aşa că părinții au dus-o la Institutul Matei Balș, unde doctorii au descoperit că avea meningită. Era prea târziu.

”A sunat la medicul de famile care a orientat-o spre Spitalul Matei Balș, unde a ajuns la 7:40. Copilul era cu stare alterată . s-a solicitat de la ambulanță o mașină pentru transportul copilului la Grigore Alexandrescu”, mai spune Alice Grasu.

Copilul intrase însă în stop cardio respirator. Acum, reprezentanții Ministerului Sănătății au început să facă verificări după ce medicul care s-ar fi deplasat la domiciliu nu a transportat pacienta la spital și i-a pus un diagnostic greșit.

”Este un tablou cât se poate de variat și la debut poate să fie foarte multe lucruri: de la o infecție respiratorie la o boală diareică, la o durere articulară, etc. Atunci când se prezintă cu tabloul complet, evident că este ușor de identificat, dar acest lucru nu se întâmplă foarte des.

Institutul Matei Balș nu a făcut nicio sesizare penală la acest caz. Cazul este cât se poate de clar, diagosticul este cât se poate de ferm și bine documentat, și ca atare nu se pune problema unei morți suspecte. 

Medicul nu avea de unde să anticpeze evoluția cazului pentru că în astfel de situații evoluția este în curs de secunde, minute sau ore, și ca atare un medic, inclusiv medic de familie nu avea cum să anticipeze o astfel de evoluție. La spital ajung cazurile care sunt de spitalizat. Din punctul meu de vedere, s-a proecedat absolut corect. Medicul nu avea de unde să știe cum va evolua.

Cauza este cunoscută, se chemă menigococ, este o bacterie și se știe că infecția menigococică  este una dintre cele mai rapide, ucigătoare boli, dar această infecție nu poate fi intuită clinic în afara unor semne și simptome care să-ți aducă în lumină un dignostic așa.

Ca părinte ar trebui să te interesezi din timp și să vaccinezi copilul cu tot ce se poate vaccina. În momentul de față în cazul problemei de imunizare există un număr de vaccinuri care sunt asigurate de ministerul sănătății. Pe lângă aceste vacinuri sunt multe alte vaccinuri care sunt recomandate de comitetul de vaccinologie. Inclusiv pentru meningococ există vaccin”, a declarat Adrian Streinu, manager Institutul Matei Balș.

Dosar penal pentru moartea suspectă în cazul Arinei Prunariu

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`