Guvernanţii de la PSD şi ALDE au început să împartă ciolanul guvernării. A venit timpul să-şi distribuie politrucii şi oamenii de încredere la conducerea companiilor importante din domeniul energiei. V-am prezentat situaţia de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, cele două companii care asigură în mare parte necesarul de energiei al României, așadar sunt companii strategice.
Una dintre marile jucătoare din domeniul energiei este o anume Daniela Lulache, şefa actuală a companiei Nuclearelectrica. Doamna Lulache îşi doreşte încă un mandat în consiliul de administraţie. Ea ocupă din 2013 funcţia de director general al acestei companii. Mass media a făcut dezvăluiri extinse despre interesele şi averea fabuloasă pe care această Daniela Lulache o deţine, ea fiind acum o protejată a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Lulache a încasat în anii 2007- 2008 sume uriaşe din funcţiile publice pe care le-a deţinut, unde a fost promovată după ce a devenit naşa fostului lider PNL Cristian David, fost ministru de Interne. România Liberă a arătat că pe 11 noiembrie 2005, Daniela Lulache şi soţul ei Cristian i-au cununat la Viena pe Cristian David şi pe Vanda Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, ex-preşedinte al Camerei de Comerţ a României, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în noiembrie 2016. După numai patru luni de la cununie, în martie 2006, Daniela Lulache a fost numită director general la Fondul Proprietatea SA, funcţie de pe urma căreia a câştigat într-un singur an 441.000 de euro net, conform informaţiilor apărute în presă. Daniela Lulache a făcut parte tot timpul din nucleul dur al liderilor PNL, pe vremea în care partidul era condus de Tăriceanu, având legături cu gruparea lui Relu Fenechiu şi Mihai Vlasov. La sfârşitul anului 2009 Doamna Lulache este recuperată la Banca Naţională în poziţia de consilieră a viceguvernatorului liberal Bogdan Olteanu, mâna dreaptă a lui Tăriceanu. În 2013, când PNL a revenit la guvernare alături de PSD, Daniela Lulache a fost numită la conducerea Nuclearelectrica. Presa din Constanţa a relatat că familia Lulache a fost parteneră de afaceri cu Cristian Zgabercea, finuţul „baronului de Constanţa" Nicuşor Constantinescu de la PSD. Fostul soţ al doamnei care conduce Nuclearelectrica este Cristian Lulache, fost partener de afaceri cu generalii Victor Atanasie Stănculescu, fostul prim-adjunct al ministrului Apărării în regimul Ceauşescu şi Marius Opran. Cristian Lulache este la rândul său fiul generalului Lulache, fost şef al Direcţiei de mobilizare din Ministerul Apărării.
Un alt personaj băgat cu forcepsul politic în conducerea companiei Nuclearelectrica este Tudorache Iulian Robert. Acest Tudorache, membru şi el al partidului condus de Tăriceanu, ocupă din februarie 2017 funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei. Personajul cu pricina nu are nicio calificare în domeniul energetic, el a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Presa locală din Argeş a relatat că Robert Tudorache ar fi de fapt protejatul lui Andrei Gerea, fost ministru al energiei şi actual deputat de Argeş din partea ALDE. Tudorache este şi şeful ALDE Piteşti, deci un politruc veritabil. Acelaşi Tudorache a candidat fără succes la Senat pe listele ALDE Argeş, însă a ajuns consilier local, după alegerile din vară. A fost consilier al fostului ministru Gerea, poziţie din care a fost recompensat cu diverse funcţii în companii energetice de stat, de la care a câştigat peste 155.000 lei în 2015. In final, din conducerea Nuclearelectrica nu putea lipsi un sinecurist de profesie.
Există personaje care indiferent de guvenare se aleg cu poziţii bune la ciolanul puterii. Este vorba de un anume Bogdan Stănescu, acesta era pe vremuri un apropiat al Alinei Gorghiu. Bogdan Stănescu a devenit celebru în anul 2016 când ocupa simultan 25 de funcţii în instituţii şi companii de stat. Stănescu muncea peste 30 de ore pe zi. Tot el a fost consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu dar şi şeful direcţiei de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului din ministerul Energiei. Din această postură, sinecuristul Stănescu a bifat următoarele funcţii: administrator special al Oltchim, la Complexul Energetic Hunedoara sau Romplumb, toate companii de stat aflate în faliment tehnic.
Dosar de Politician: Ciolanul guvernării se împarte între PSD și ALDE