Licitațiile fictive de la Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) vor ajunge pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Procurorii DNA au trimis în judecată dosarul penal în care sunt vizați Alexandru Radu Macovei, fostul director de la Floreasca, și profesorul doctor Ioan Lascăr, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceluiași spital.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În anul 2013, inculpații, în urma unei licitații fictive, au încheiat cu societatea GEMEDICA S.R.L., reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziționat, cu încălcarea prevederilor legii privind achizițiile publice și la prețuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării „Unității de îngrijire a arșilor grav”.
Această conduită a dus la prejudicierea spitalului cu suma de 8.213.831 lei (inclusiv TVA) din care:
– 4.791.431 lei reprezentând diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele medicale și prețul la care au fost achiziționate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi,
– 3.422.400 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcționat vreodată).
Concomitent, s-a obținut un folos necuvenit în favoarea societății SC Gemedica SRL, echivalent cu valoarea prejudiciului.
Concret, la data de 3 noiembrie 2004, Ministerul Sănătății a emis un ordin privind înființarea unităților de arși în cadrul spitalelor de urgență.
În acest context, în cursul anului 2013, după edificarea spațiului “Unităţii de îngrijire a arşilor grav”, inculpații Gontariu Marina-Magdalena și Lascăr Ioan, în calitate de președinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul S.C. Gemedica S.R.L., au întocmit documentația necesară achiziționării aparaturii medicale.
În cuprinsul acestei documentații s-a prevăzut printre altele:
– valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziției justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piață, oferte furnizori, etc.),
– atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziție, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziționate.
De asemenea, la baza întocmirii specificațiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieței, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.
Documentația respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot și de managerul unității medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitație și a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurența între aceștia și ofertantul care a câștigat licitația, respectiv Gemedica S.R.L
Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni.
Ulterior, au fost încheiate (fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară), șapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate.
Barocamera nu este funcțională și nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și procese-verbale de punere în funcțiune.
Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Galea Aurel Cătălin și Baytar (fostă Bouroșu) Andreea Maria, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.