Doru Ţuluş, DEZVĂLUIRI despre MOTIVELE pentru care a fost MAZILIT de Kovesi

Publicat: 21 07. 2017, 23:37
Foto: Jurnalul National

Fostul procuror DNA, Doru Țuluș, a făcut dezvăluiri şi despre motivele pentru care a fost înlăturat din instituţie. Ţuluş a mărturisit în cadrul unei emisiuni că din punctul său de vedere, a fost mazilit după ce au ieşit la iveală înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi.

„În cererea de revocare este un pretext. (…) Pretextul a fost dezbătut și înspațiul public – o tranzacție civilăla care nu am participat, cu o persoanăpe care nu am văzut-o în viața mea, nu l-am audiat. (…) Dincolo de acest fapt simplu, este evident căse știa de cel puțin, nu zic de momentul tranzacției, în 2012, din momentul în care presupun căs-a luat un denunțîmpotriva mea, s-a format un dosar pe Secția 1. Doamna Kovesi răspunde de Secția 1, e imposibil sănu fi știut. (…) În referat scria cătotul e în regulă. Aceastăsituație pe care vi-o descriu (…) a fost reactivatăla 2 zile dupăce am depus cu Mihaela Moraru și cu Nicolae Marin sesizare la CSM. (…) Am dedus căexistăun denunț. Am văzut un număr de penal pe cererea de revocare.", a declarat Doru Ţuluş, conform Știripesurse.