Un bărbat din Dorohoi și-a cusut pe viu testiculele, cu ac și ață. El s-a rănit sărind gardul unui cimitir

Publicat: 04 06. 2019, 17:21

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Dorohoi a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a ”operat” singur.

Bărbatul a mers duminică dimineață la cimitir, pentru a face curățenie la un mormânt. El s-a rănit într-o țepușă din gardul cimitirului, chiar în zona testiculelor. Abia a ajuns acasă, în chinuri groaznice și cu o sângerare abundentă, și s-a operat singur, fără anestezie, cu ac și o ață de cusut. Șapte copci și-a aplicat singur, notează Monitorul de Botoșani.

Până la urmă, pentru că sângerarea și durerile nu se opreau, el a ajuns la Centrului de Primiri Urgenţe Dorohoi. De acolo, el a fost transportat la secţia de urologie a Spitalului Judeţean Botoșani.

Medicii de la ambele unități medicale au fost șocați de ce a putut omul să-și facă singur.

Întrebat de ce a făcut asta, el le-a spus medicilor că ”aşa a impus situaţia”.