Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a declarat că la Ferma Dacilor nu a mers nicio instituție pentru verificări, deși multe controale trebuiau făcute, conform legii. Acesta a mai remarcat faptul că pensiunea a făcut profit în timpul pandemiei, în perioada în care, teoretic, toate activitățile de tip HORECA erau închise.
Amintim că șapte oameni, inclusiv trei copii, au murit în incediul ce a devastat pensiunea. Aceasta a fost ridicată fără autorizaţie şi avea doar un certificat de edificare, emis în 2020. Complexul turistic e deținut de Cornel Dinicu, un personaj cu un trecut controversat.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, mdoerată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„E o tragedie…
Vedem că sunt trei firme, una e de construcții, (una e carmangerie și) una e o pescărie. Pescăria are o cifră de afaceri mică. Nu văd să vină surse financiare foarte mari din această zonă.
Bănuiesc că acolo era mai mult un loc de întâlniri decât o afacere care să aducă veniuri. Faptul că autoritățile nu au verificat, nu au un istoric despre cele trei firme care au sediul social în același loc, faptul că era o societate HORECA și în perioada de pandemie, când toată lumea a avut restaurantele închise, a făcut profit trebuie să dea de gândit că înseamnă că acolo a funcționat ceva.
Ca să deschizi o asemenea societate comercială ai nevoie de peste 6 autorizații – ANAF, ISU, Primărie, mai nou, ANSVSA… Trebuiau foarte multe controale, dar nimeni nu s-a apropiat. Din ce am văzut, acolo e mai mult o petrecere între prieteni decât business de alimentație publică”, a declarat Dorin Cojocaru, președintele APRIL, pentru B1 TV.