Domeniul Schiabil Sinaia se închide din acest weekend. Ce au anunțat administratorii locului

Domeniul Schiabil Sinaia se închide din acest weekend. Ce au anunțat administratorii locului
Sursa foto: Freepik.com

Domeniul Schiabil Sinaia se închide, începând din acest weekend. Măsura este luată în condiţiile în care, în prezent, se schiază în condiții de primăvară, respectiv cu temperaturi pozitive și zăpadă ortopedică.

Ce au anunțat administratorii Domeniului Schiabil Sinaia

„Atenție! Se schiază în condiții de primăvară – temperaturi pozitive, zăpadă ortopedică. Începând de mâine, 30.03.2024, Domeniul Schiabil Sinaia rămâne închis. Dacă, în perioada următoare, vom avea condiții pentru amenajarea pârtiilor, deschidem și anunțăm aici”, potrivit paginii de Facebook Gondola Sinaia.

Rânca a înregistrat unul dintre cele mai slabe sezoane de schi

Amintim că, la Rânca s-a înregistrat unul dintre cele mai slabe sezoane de schi, din ultimii 40 de ani, după cum spune șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

„A fost printre cele mai slabe sezoane de schi din ultimii 40 de ani. A nins puțin. A funcționat mai mult pârtia din centrul stațiunii și acolo pentru că au tunuri de zăpadă. Acesta a fost norocul și că a mai dat câte o ninsoare din când în când. În rest, foarte slab. Șanse mici să mai vedem ceva consistent.”, a menționat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)