Ne-a părăsit și Gheorghe „Gelu” Gheorghiu, supraviețuitor al Fenomenului Pitești.
Conform siteului pitesprison.org, Gelu Gheorghiu s-a născut pe 29 iunie 1922 la Galați și a fost arestat în iulie 1948, pe când era student în anul V la Politehnica din Capitală.
„Inițial a primit o condamnare de 8 ani de temniță grea pentru că îl adăpostise pe Costache Oprișan, dar ulterior Securitatea a aflat că Gelu Gheorghiu activase în Frățiile de Cruce, drept pentru care a primit o a doua condamnare, de 25 de ani de muncă silnică.
În 1950, în timp ce era încarcerat la Jilava, Iosif V. Iosif l-a avertizat în legătură cu reeducarea de la Pitești, prevenindu-l să nu vorbească cu nimeni mai mult decât declarase în anchete. Transferat în iulie 1950, a fost torturat în camerele 4-spital și 3-subsol de către unii dintre cei mai duri agresori precum Eugen Țurcanu, Alexandru Mărtinuș sau Titus Leonida.
Obligat să-l bată, Dumitru Bordeianu l-a prevenit pe Gelu Gheorghiu că va lovi încet, dar acesta din urma trebuia să țipe pentru a simula primirea unor lovituri dure. Observând însă că Gheorghiu nu prezenta vânătăi, Țurcanu i-a obligat pe cei doi să se lovească reciproc, dar aceștia au refuzat. Gelu Gheorghiu l-a înfruntat pe Eugen Țurcanu, afirmând că el nu a lovit niciodată pe nimeni și că va refuza să facă acest lucru.
Atunci când nu era bătut, era obligat să privească schingiurile celorlalți colegi. Profitând de un moment de neatenție al agresorilor, a încercat să se sinucidă, folosind un ciob pe care reușise să îl ascundă. A fost salvat, iar ulterior a fost izolat într-un colț al „nebunilor” ”, precizează sursa citată.
Ulterior a fost transferat la Gherla, nu a mai trecut prin procesul de reeducare, dar a cunoscut maltratări din partea administrației. Restul detenției l-a petrecut în închisorile de la Jilava și Aiud, fiind eliberat pe 31 iulie 1964. Din cauza trecutului său și a faptului că era fost deținut politic, nu a putut să își finalizeze studiile și a fost în permanență șicanat de Securitate.
Despre Gheorghiu, istoricul Alin Mureșan scria: „Una din figurile cele mai luminoase și mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări și torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, fața lui radia bunătate și milă, privindu-și camarazii chinuiți.”