Doina Pană a ajuns,luni, la sediul DIICOT. Vicepreședintele PSD dă declarații în dosarul deschis in rem în cazul otrăvirii cu mercur.
„Eu am fost de multe ori la DIICOT, cred că de patru, cinci ori. Mi-au dat o copie de pe dosar, era dreptul meu. De câte ori au o nelămurire mă invită, ca să clarifice. E ceva absolut firesc. Se cercetează fapta. Asta nu înseamnă că persoanele care au fost audiate nu sunt considerate în cercul de suspecți. Nu vă supărați pe mine, dar nu vă pot da mai multe date. Ce vă pot spune cu certitudine este că ancheta avansează și parcă s-a accelerat. De la început am suspectat (c.n. mafia lemnului). Am început să supăr pe cineva foarte, foarte tare și am supărat foarte tare. Adică au fost pagube uriașe pentru cei care…”, a spus Doina Pană, la Antena3.
SUPER ECLIPSA! FENOMENUL APOCALIPTIC ANUNȚAT DE APOSTOLI! URGIA LOVEȘTE PESTE CÂTEVA ZILE (IMAGINI DE INFARCT)
Fostul ministru Doina Pană acuză că a fost otrăvită cu mercur.
VicepreședintelePSDsusține că incidentul a avut loc în urmă cu circa un an și jumătate.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
TRAGEDIA MOMENTULUI! RĂMAS BUN, MIHAI CONSTANTINESCU! IMAGINI BOMBĂ CU LOCUL UNDE VA FI ÎNMORMÂNTAT (GALERIE FOTO)
”Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație foarte gravă. Eram ministrl al Pădurilor, în guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament dar mă simțeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în catitate mare. Am făcut plngere la poliție abia când am demisionat. E o anchetă în delurale și sper din suflet să îi prindă.”, a declarat, în luna mai, Doina Pană, în exclusivitate pentruAntena 3.
LIDIA BUBLE, GOALĂ PUȘCĂ LA DUȘ! RĂZVAN A PRINS-O ÎN FAPT! AVEM IMAGINI COMPROMIȚĂTOARE (GALERIE FOTO)