Doina Pană, despre presiunile care au existat pentru a împedica adoptarea unor reglementări: Am refuzat să mă întâlnesc cu ambasadorul Austriei (VIDEO)
Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, a vorbit miercuri seară, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, despre compania Holzindustrie Schweighofer care timp de mai mulți ani ar fi făcut presiuni pentru a împedica adoptarea unui anumit tip de reglementări.
”Dumnealor au investit foarte mult în România. La ora actuală sunt pe punctul de a finaliza încă o fabrică foarte mare care poate exploata un volum uriaș de masă lemnoasă. Eu nu îi condamn că vor să-și dezvolte o afacere. Ce am vrut noi, parlamentarii, să modificăm, a fost dreptul ca firmele mici românești să se poată dezvolta, să nu fie anihilate. Dacă firmele românești pot să se dezvolte și nu sunt sufocate de niște giganți, e spre binele pădurii și spre binele oamenilor. Nu e o măsură anticoncurențială, e o măsură antimonopol”, a spus Doina Pană.
Fostul ministru a explicat că atunci când a încercat să impună această reglementare a fost contactată de Ambasada Austriei.
”Încercări de întâlnire au fost mai multe înainte de scrisoarea ambasadorului: eu am bănuit că se referă la faptul că expiră în 2014 acel contract pe zece ani și am refuzat din start să mă întâlnesc, pentru că contractul era între Romsilva și firma respectivă. Este un contract din 2004 prin care firma respectivă beneficia de un volum de masă lemnoasă de 300.000 de metri cubi pe an. Nu m-au contactat reprezentanții firmei. Cu ei nu am ajuns să vorbesc nici măcar la telefon. Eu nu condamn ceea ce a făcut ambasadorul. Rolul unui ambasador este să-și promoveze firmele în statul în care se găsește. Reprezentanții companiei spuneau că au făcut o investiție uriașă și că măsurile pe care le iau îi determină să aibă pierderi de până la 150 de milioane de dolari sau euro pe an. Adică, dacă implementam radarul pădurilor și Codul Silvic”, a spus fostul ministru.
”Eu nu l-am acuzat de nimic pe președinte și nu îl acuz nici acum. Am spus că a fost dezinformat. În momentul în care auzi numai o parte, poți să crezi că așa este. Prin investițiile pe care le-au făcut au creat 12.000 de locuri de muncă. Dar în momentul în care vezi toată situația și că aceste 12.000 de locuri de muncă create, de fapt au dus la pierderea a poate 50.000 de locuri de muncă din firmele mici care au dispărut, atunci nu mai e echitate. În momentul în care știi numai o parte poți să fii dezinformat și să spui că măsurile pe care le iei dăunează”, a mai spus Doina Pană.