Doi studenţi din Ploiești au fost condamnaţi la închisoare pentru că şi-au abandonat beblușul la marginea unei păduri

Doi studenţi din Ploiești au fost condamnaţi la închisoare pentru că şi-au abandonat beblușul la marginea unei păduri

O tânără de 22 de ani din Ploieşti şi concubinul ei, ambii studenţi, au fost condamnaţi, miercuri, de Tribunalul Prahova la câte trei ani de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav, cei doi fiind trimişi în judecată după ce şi-au abandonat copilul nou-născut la marginea unei păduri, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Pavel-Anton, a declarat că cei doi inculpaţi şi-au recunoscut fapta pe parcursul procesului. Sentinţa pronunţată miercuri de Tribunalul Prahova nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

În noiembrie anul trecut, un băieţel nou-născut abandonat la marginea unei păduri, la câţiva kilometri distanţă de Ploieşti. Bebeluşul, care avea hipotermie întrucât stătuse câteva ore în frig, a fost transportat la maternitatea din Ploieşti, unde a fost salvat.

Copilul a rămas în spital câteva zile, după care a fost preluat de bunici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`