Doi soți din satul Vaidei, Gorj, s-au trezit cu o amendă din partea polițiștilor în urma unei întâmplări cel puțin bizare.
Acum o săptămână, o maşină a trecut pe la poarta lor şi a lovit un câine. Şoferiţa și soțul ei, aflat pe scaunul din dreapta, au reclamat apoi la Poliţie că animalul ar fi fost al celor doi soţi. Doar în baza acestor declarații, polițiștii i-au dat sătencei o amendă de 100 de lei, pe motiv că a lăsat câinele nesupravegheat. Soții susțin, însă, că patrupedul nu le aparține!
”Cum am ieşit eu afară, ei au oprit maşina aici, de la deal de porţi, a venit la mine şi a zis ”băi tanti, spărsei spoilerul la maşină, cred că nu îl iau nici cu 100 de euro, cred că fu câinele matale”. De unde al meu, că eu nu am câine”, a susținut Ilina Ciulavu, citată de stirileprotv.ro.
A doua zi, femeia s-a trezit cu poliţistul din sat la poartă pentru a fi amendată. Nimeni nu a întrebat-o dacă animalul era al ei sau nu.
Femeia spune că va contesta sancţiunea în instanţă, chiar dacă va cheltui mai mulţi bani decât amenda. De altfel, ea a depus deja o reclamaţie la Parchet împotriva polițistului, în speranţa că îşi va dovedi nevinovăţia.