Doi poliţişti de la o secţie de vot din Sectorul 5, cercetaţi după ce au făcut propagandă electorală
Noi incidente la referendumul privind familia tradiţională. Doi poliţişti care asigurau paza unei secţii de votare din Sectorul 5 ar fi făcut propagandă electorală şi au jignit o persoană, aceştia fiind acum cercetaţi pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi purtare abuzivă.
„Cercetările au fost declanşate de un apel în sistem 112 şi ulterior de o plângere scrisă formulate de un bărbat care a reclamat că poliţiştii ar fi făcut propagandă electorală şi ulterior l-ar fi jignit. La faţa locului au fost efectuate verificări de către poliţişti ai Secţiei 17”, a anunţat Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.
Conducerea Poliţiei Capitalei a mai decis că cei doi poliţişti au fost retraşi şi înlocuiţi de la secţia respectivă de votare.