Doi polițiști răniți într-un accident în județul Neamț: „Au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital”

Doi polițiști răniți într-un accident în județul Neamț: „Au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital”
Foto: Pixabay

O autospecială de la Serviciul Rutier Neamț, în care se aflau doi polițiști, a fost implicată într-un accident rutier, marți seară, pe DN 15, în localitatea Săvești, astfel că oamenii legii au fost răniți și transportați la spital, transmite Agerpres.

Doi polițiști răniți într-un accident în Neamț

Cei doi polițiști au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Ramona Ciofu.

„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autospecială din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, în care se aflau doi poliţişti. Autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase pornite. Cei doi poliţişti au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.

„Pompierii au acţionat pentru scoaterea celor două cadre ale IPJ din autoturism, care au fost preluate şi transportate de echipajele SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a precizat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Irina Popa.

Cele trei persoane din celălalt autoturism implicat în accident au primit la rândul lor îngrijiri medicale.

Sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:07 - Un grup de pe rețelele de socializare, ajutor pentru o rusoaică care urmează să se mute în România. Ce sfaturi a primit aceasta
22:57 - Ciolacu: Nu ştiu să fac covrigi şi nu am vândut niciodată covrigi
22:52 - Un muncitor a murit, după ce copacul pe care-l tăia a căzut pe el în Suceava. Bărbatul lucra fără forme legale
22:38 - Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan condamnă atacul terorist de la sediul companiei naționale aerospațiale soldat cu 5 morți și 14 răniți
22:37 - Mesaj RO-Alert pentru nord-estul judeţului Tulcea: „Există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță a României cu Ucraina”
22:19 - Luca Reghecampf rupe tăcerea. Acuzații grave la adresa Anamariei Prodan: „Ne folosește pe noi, copiii, ca pe un scut”
22:11 - Un șofer presupus beat era să spulbere caravana Kamalei Harris. Bărbatul spune că nu-și amintește cum a ajuns pe autostradă
22:06 - Diana Stoica (USR), despre acuzațiile lui Nicolae Ciucă la adresa PSD: Dacă este atât de grav ce plănuiește să facă PSD-ul, ce mai caută cu ei la Guvern? Nu înțeleg (VIDEO)
22:02 - Burduja acuză că mai multe ONG-uri blochează investițiile în sectorul energetic românesc: „Toate aceste beneficii pentru țară și regiune cred că supără anumiți actori statali sau nestatali” (VIDEO)
21:46 - Sebastian Burduja a spus motivele pentru care România a importat energie în primele 8-9 luni din acest an: Sunt mai multe cauze. 30 și ceva de ani, România nu a investit în producția de energie (VIDEO)