UPDATE 9.00 Cei doi polițiști de la Călărași, reținuți pentru că au violat o fată în vârstă de 15 ani, au fost trecuți în rezervă, potrivit unui comunicat publicat vineri de ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, ministrul Gabriel Oprea condamnă cu fermitate astfel de fapte, precizând că, indiferent de hotărârea instanței, cei doi nu mai pot face parte din Poliția română.
”Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost informat în cursul serii trecute despre situația înregistrata la Poliția Călărași, unde doi agenți de ordine publică au fost identificați și reținuți de către colegii lor, sub acuzația de viol comis asupra unei minore în vârsta de 15 ani. Vicepremierul Gabriel Oprea și Ministerul
Afacerilor Interne condamnă ferm astfel de fapte care sunt de neacceptat pentru niciun cetățean şi, cu atât mai mult, pentru un angajat al Poliției Române”, se arată în comunicatul citat.
”Având în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzați, cei doi polițiști au fost trecuți în rezervă, urmând a răspunde penal pentru faptele săvârșite. Cei doi vor fi prezentați astăzi (vineri – n.r.) instanței cu propunere de arestare preventivă”, mai transmite MAI.
“Indiferent de decizia pe care instanța de judecată o va lua, cei doi nu mai pot face parte din Poliția Română. Situația este intolerabilă și total nedemnă pentru calitatea pe care aceștia au avut-o. Este regretabil că astfel de oameni au purtat uniforma statului român si au jignit, prin faptele lor, munca celor aproape 60.000 de polițiști care lucrează în Poliția Română”, a susținut vicepremierul Gabriel Oprea, potrivit aceleiași surse.
Totodată, ”vicepremierul Gabriel Oprea dorește să asigure cetățenii că în Ministerul Afacerilor Interne nu există toleranță pentru cei care încalcă legea sau pentru cei care disprețuiesc munca de zi cu zi a miilor de angajați cinstiți și corecți, aducând prejudicii grave Poliției române”, se mai arată în comunicatul MAI.
Caz şocant în judeţul Călăraşi. Doi poliţişti au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au violat o fată de 15 ani, informează B1 TV.
Adolescenta fugise de la centrul de plasament Perişoru şi ar fi fost abuzată de oamenii legii pe un câmp. Întreaga grozăvie a fost văzută de un cioban care a sunat imediat la 112.
Cei doi poliţişti urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare.
Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a declarat, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, că nu are confirmată informația că oamenii legii au violat o minoră, dar, dacă într-adevăr s-a întâmplat acest lucru, ei trebuie să răspundă în fața legii.
”Nu am această informație, că cei doi polițiști au violat fata. Dacă lucrurile se confirmă, nici nu prea am ce să comentez. Vom vedea ce va ieși din această anchetă, nu aș vrea să mă antepronunț. Dacă lucrurile s-au petrecut așa, ei trebuie să răspundă în fața legii. În prima fază, ei ar fi trebuit să-și fi dat demisia din Poliția Română. Regret că s-a întâmplat acest lucru. Indiferent de situație, ei nu ar fi trebui să accepte să întrețină relații cu o minoră dintr-un centru și mai ales că are 15 ani”, a spus Iulian Surugiu.